„ÎMBUNĂTĂȚIREA STĂRII DE CONSERVARE A SPECIILOR ȘI HABITATELOR DE INTERES CONSERVATIV DIN PARCUL NAŢIONAL CHEILE NEREI-BEUŞNIŢA ŞI ARIILE NATURALE DE INTERES COMUNITAR ŞI NAŢIONAL SUPRAPUSE, PRIN REVIZUIREA PLANULUI DE MANAGEMENT INTEGRAT”, cod SMIS 142114
CSII dr. ing. Daniel Turcu
Responsabil Proiect (INCDS)
Obiectivul general al proiectului/Scopul proiectului
Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă crearea premiselor pentru îmbunatațirea/menținerea stării favorabile de conservare a habitatelor și speciilor din Parcul Național Cheile Nerei – Beusnița și siturile Natura 2000 suprapuse prin revizuirea planului de management.
Indicatorul principal al proiectului îl reprezintă Planul de management aprobat, astfel încât prin atingerea acestuia, proiectul va contribui la atingerea indicatorului de rezultat al programului 2S36 Număr de situri Natura 2000 date în administrare sau custodie, cu un plan de management aprobat și măsuri de conservare implementate.
Obiectivele specifice ale proiectului
O.1. Actualizarea informațiilor stiințifice ale ariilor naturale protejate în vederea fundamentării eficiente a obiectivelor de conservare și a măsurilor de management ce vor fi propuse în planul revizuit.
O.2. Constientizarea populației privind importanța conservării biodiversității în siturile NATURA 2000.
O.3. Întărirea capacității instituționale a Administratorului în vederea îmbunatățirii gestionării parcului național și a siturilor Natura 2000 vizate de proiect.
Activitățile proiectului în care participă INCDS
Activitățile proiectului în care participă INCDS:
ACTIVITATEA A.1 ACTUALIZAREA STUDIILOR STIINȚIFICE: INVENTARIEREA ȘI CARTAREA SPECIILOR ȘI HABITATELOR, EVALUAREA STĂRII DE CONSERVARE, MĂSURI DE CONSERVARE ȘI PROPUNERI DE MONITORIZARE A ACESTORA DIN AREALUL PARCULUI NAȚIONAL CHEILE NEREI – BEUȘNIȚA ȘI AL SITURILOR NATURA 2000 ROSCI0031 ȘI ROSPA0020 (INCLUSIV REZERVAȚIILE NATURALE CARE SE SUPRAPUN)
SUBACTIVITATEA A.1.1. Elaborarea studiilor de inventariere și cartare detaliată, evaluare a stării de conservare și stabilire a măsurilor de management pentru habitatele forestiere de interes conservativ din arealul PNCNB și al siturilor Natura 2000 ROSCI0031 Cheile Nerei – Beușnița și ROSPA0020 Cheile Nerei – Beușnița (inclusiv rezervațiile naturale care se suprapun)
ACTIVITATEA A.2. STUDIU ȘTIINȚIFIC PRIVIND OBIECTIVELE DE CONSERVARE ALE SITULUI UNESCO CHEILE NEREI-BEUȘNIȚA
ACTIVITATEA A.G.1. MANAGEMENT DE PROIECT
Link site proiect:
https://www.cheilenereibeusnita.ro/proiecte/proiect-poim-cheile-nerei/
Însoțiți-ne într-o călătorie captivantă prin Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița! Filmul documentar realizat în cadrul proiectului ne dezvăluie secretele fascinante și peisajele de o frumusețe uluitoare ale acestei oaze de biodiversitate. Nu ratați ocazia de a fi martorii unei aventuri unice în inima naturii sălbatice!