Scurt istoric
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare și Experimentare-Producție Bistrița aflată în subordinea Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură (INCDS) ”Marin Drăcea” , continuatoarea Stațiunii de Cercetare-Experimentare Cluj – înființată în 1950, mai are în componență Secția de Dezvoltare Bistrița – înființată în 1976 și Baza Experimentală (BE) Lechința – înființată în 1973 care administrează în prezent o suprafață de 4226,86 ha, din care 2939,8 hectare proprietate publică a statului. De asemenea, mai fac parte din cadrul SCDEP Baza Experimentală Târgu Mureș cu o suprafață de 178,62 ha și Păstrăvăria Gilău înființată în anul 1987 cu un luciu de apă de 1842 mp.
În cadrul S.C.D.E.P. Bistrița, cercetarea ştiinţifică abordează obiective prioritare ale sectorului forestier, cuprinse în programe de cercetare internaţionale, europene, naţionale şi sectoriale, având ca obiectiv principal refacerea arboretelor de cvercinee destructurate din Transilvania.
Activitatea de dezvoltare tehnologică alături de cercetarea științifică, abordează obiective prioritare ale sectorului forestier, cuprinse în programe naționale și sectoriale, cu rolul de a dinamiza și spori beneficiile fondului forestier astfel încât să fie capabil să raspundă provocărilor schimbărilor climatice actuale. Sectorul forestier beneficiază de un potențial mare pentru a dezvolta în continuare servicii și produse de o înaltă calitate, benefice societății în ansamblul său.
Activitatea de experimentație-producție a fost inițiată. după preluarea de către Institutul de Cercetări și Amenajări în 1978 a Ocolului Silvic Lechința, obiectivul principal fiind transferul tehnologic al rezultatelor cercetării, de-a lungul timpului desfășurându-se diverse proiecte de cercetare pe domenii diverse ca: refacerea arboretelor degradate, accesibilizarea pădurilor, protecția pădurilor. împăduriri, etc.
Baza Experimentală Tg.Mureș a fost înființată în 1982 având ca scop refacerea arboretelor degradate din Podișul Transilvaniei, cu o suprafață de 172 ha. În perioada scursă au fost amplasate diverse teme de cercetare care corespund destinației acestui trup de pădure
Păstravăria Gilău construită în perioada 1985-1986, a avut ca principală activitate cercetarea iar în subsidiar creșterea păstrăvului de consum. Cu un luciu de apă de doar 1842 mp are în componență 73 bazine, ceea ce a permis ca de-a lungul timpului să fie desfășurate cercetări în domeniul salmonicol.
Organizare
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare şi Experimentare-Producţie este o subunitate mixtă având în structura sa:
- un colectiv de cercetare;
- un colectiv de proiectare-investiții (dezvoltare);
- trei colective de Inventar Forestier Național (IFN);
- Baza Experimentală Lechința;
- Baza Experimentală Tg.Mureș;
- Baza Experimentală Gilău.
Structura de personal a staţiunii este următoarea:
- Secția de Cercetare: 2 cercetători științifici gradul I, 2 cercetători științifici gradul III, 1 cercetător științific; 1 tehnician treapta I, 1 analist ajutor;
- Secţia de Dezvoltare: 1 inginer dezvoltare tehnologică gradul I, 2 ingineri dezvoltare tehnologică gradul II, 8 ingineri dezvoltare tehnologică gradul III, 1 inginer dezvoltare tehnologică, 6 ingineri, 1 subinginer, 1 tehnician treapta I, 2 tehnicieni treapta a II-a, 1 tehnician treapta a III-a, 1 contabil şef, 2 operatori calculator, 1 îngrijitor;
- Birou I.F.N.: 2 ingineri dezvoltare tehnologică gradul I, 4 ingineri dezvoltare tehnologică gradul III, 2 ingineri.
- Baza Experimentală Lechința: 4 posturi cu studii superioare, 3 posturi cu studii medii, 14 posturi studii de bază (şcoala de pădurari, formația de exploatare).
- Baza Experimentală Gilău: 1 post cu studii superioare, 2 posturi studii de bază (școala de piscicultori).
Activităţi
Secția de Cercetare și Experimentare-Producție Cluj
În cei 62 ani de activitate au fost amplasate cca. 120 blocuri experimentale, majoritatea lor în partea de nord-vest a Transilvaniei, în domeniile silvotehnică, silvobiologie, genetică, protecţia pădurilor. Activitatea s-a desfăşurat, în general, în cadrul direcţiilor silvice din partea de nord-vest a ţării, 41 dintre acestea fiind în Baza Experimentală Lechința. Activitatea de producţie a fost reprezentată în cadrul Staţiunii încă din anul 1987, când a fost pusă în funcţiune Păstrăvăria Gilău care, prin numărul de bazine şi dimensiunile acestora, se pretează foarte bine şi pentru activitatea de cercetare.
Cele mai importante realizări :
- elaborarea tehnologiilor de împădurire a nisipurilor din Câmpia de Vest;
- elaborarea metodei integrate de combatere a defoliatorilor prezenți în pădurile de cvercinee din Transilvania;
- elaborarea tehnologiilor ecologice de exploatare a masei lemnoase;
- optimizarea, după criterii ecologice şi economico-sociale, a reţelei de colectare şi transport a lemnului;
- stabilirea unor tehnologii noi de prevenire şi combatere a agenţilor patogeni din pepinierele silvice;
- omologarea la Comisia Interministerială a unor noi pesticide utilizate în silvicultură.
Activitatea de Cercetare-Dezvoltare se desfășoară în clusterul destinat Echipelor de Cercetare Genetică (E3) și Protecție (E6), având următoarele direcții şi obiective de cercetare:
- refacerea pădurilor degradate şi reinstalarea vegetaţiei forestiere pe staţiuni extreme ;
- sisteme silviculturale şi tehnologii ecologice de recoltare a masei lemnoase ;
- protecţia pădurilor, fitopatologie şi entomologie, prognoze şi tehnici de combatere a dăunătorilor;
- tehnici de conducere a arboretelor ;
- genetică forestieră, ameliorarea arborilor şi conservarea resurselor genetice.
- elaborarea de metode noi de prevenire și diminuare a impactului schimbărilor climatice și a altor factori de stres biotici și abotici asupra biodiversității pădurilor;
- analiza, evaluarea şi cercetarea/monitorizarea inter- și multidisciplinară pe termen lung a stării ecosistemelor forestiere și a biodiversității acestora sub acţiunea schimbărilor climatice şi a altor factori de stres biotici şi abiotici;
- elaborarea de studii și crearea de baze de date privind diversitatea și vulnerabilitatea genetică a arborilor;
- elaborarea de măsuri de reconstrucție ecologică a arboretelor afectate de factori biotici și abiotici (uscare anormală, degradare, debilitare);
- elaborarea de metode noi, îmbunătățite, bazate pe măsuri adecvate de combatere a bolilor și dăunătorilor pădurilor;
- elaborarea de îndrumări tehnice privind aplicarea tratamentelor fitosanitare cu produse acceptate de Uniunea Europeană și evaluarea eficacității acestora;
- elaborarea unor metode noi de prognoză și combatere integrată a bolilor și dăunătorilor pădurilor bazate pe aplicarea unor măsuri silviculturale adecvate și pe utilizarea unor preparate biologice cu impact redus asupra mediului;
- îmbunătăţirea metodelor de depistare, monitorizare, prevenire şi combatere a dăunătorilor şi bolilor pădurilor;
- prevenirea şi combaterea bolilor din culturile silvice;
- testarea de produse pentru prognoza și prevenirea atacurilor de insecte (feromoni sintetici);
- dezvoltarea de produse biologice testate pentru controlul bolilor provocate de diferiți agenți patogeni în păduri.
Secția de Dezvoltare Bistrița
Activitatea, în cei 46 de ani de existență ai Filialei/Secției/Stațiunii I.C.A.S. Bistrița s-a axat pe lucrări de proiectare, în deosebi lucrări de amenajarea pădurilor, realizându-se :
- întocmirea de amenajamente silvice pentru fondul forestier proprietate publică de stat, sau a altor deținători ;
- întocmirea de studii adiționale (addendumuri) de prelungire sau de modificare a prevederilor amenajamentelor ;
- întocmirea de studii de fezabilitate, proiecte tehnice, etc., pentru perdele forestiere de protecție a căilor ferate sau a drumurilor puiblice ;
- întocmirea de studii de fezabilitate, proiecte tehnice, etc., pentru împădurirea unor terenuri pe care nu a fost anterior vegetație forestieră ;
- măsurători topografice pentru diverse lucrări, la solicitarea diverșilor beneficiari ;
- realizarea Sistemului Geografic Informatic (G.I.S.);
- documentații de mediu: memorii de prezentare mediu, studii de evaluare adecvată, rapoarte de mediu etc.;
- consultanță tehnică privind activitățiile de dezvoltare tehnologică anterior enumerate, etc. ;
- întreaga gamă de lucrări pe care le presupune inventarul forestier național;
- colaborare la lucrările de cercetare.
Baza Experimentală Lechința :
- administrare fond forestier proprietate publică de stat și a altor deținători ;
- prestari servici pentru păduri ale altor deținători, în afara statului ;
- productie silvică ;
- exploatări forestiere ;
- transport material lemnos
- debitare material lemnos
- gestionarea durabilă a fondului forestier şi aplicarea rezultatelor cercetărilor;
- efectuarea experimentărilor în vederea îmbunătățirii structurii arboretelor;
Baza Experimentală Gilău asigură:
- creştere intensivă a păstrăvului de consum.
Infrastructură și servicii de Cercetare-Dezvoltare
Infrastructură :
- Aparatură şi instrumentar pentru investigații și măsurători: stereomocroscop trinocular cu preluare video, stereomicroscop binocular, autoclav, hotă, etuvă uscare, clupe forestiere, rulete pentru diametre arbori, planimetre digitale, G.P.S.-uri Garmin, G.P.S.-uri Trimble, telemetre Nikon, stație totală Leika, vertex-uri, laptopuri și sisteme desktop cu perifericele și softurile aferente, tablete pentru teren, autoturisme etc.
- 41 suprafeţe experimentale (241 ha) în domeniile silvotehnică, silvobiologie, genetică, protecţia pădurilor.
Servicii de Cercetare:
- implementarea de metode, modele, tehnologii şi instrucţiuni obținute la finalizarea cercetărilor cu caracter aplicativ sau fundamental;
- realizarea de suprafeţe experimental – demonstrative şi transferul tehnologic al rezultatelor cercetărilor;
- acordarea de asistenţă tehnică şi consultanţă de specialitate în domeniul protecției pădurilor;
- consultanţă în domeniul protecţiei pădurilor ;
- analize de laborator pentru identificarea bolilor și dăunătorilor speciilor forestiere ;
- realizarea de studii de impact, studii pedostaționale sau studii de reconstrucţie ecologică.
Servicii de Dezvoltare:
- elaborare de studii de amenajare, studii adiționale, derogări;
- elaborare documentații de mediu (memorii de prezentare, studi de evaluare adecvată, rapoarte de mediu);
- efectuare de măsurători topogafice și lucrări de cadastru;
- elaborare de studii pentru realizarea de perdele forestiere de protecţie;
- efectuare lucrări specifice G.I.S.
Servicii I.F.N.
- realizarea de lucrări specifice activității de inventariere a fondului forestier național.
Baza Experimentală Lechința
- administrare fond forestier național, indiferent de forma de proprietate ;
- exploatări forestiere ;
- transport material lemnos ;
- debitare material lemnos ;
- alte activități legate de producția silvică.
Baza Experimentală Gilău
- producerea de puiet de păstrăv pentru populare/repopulare sau creştere intensivă ;
- producerea de păstrăv pentru consum
Contact
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare și Experimentare-Producție Bistrița
Adresa
Str. Mihai Viteazul, nr. 2, Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, cod poștal 420180
Telefon/Fax
0263-236017
bistrita@icas.ro
Director Stațiune
CSI dr. ing. Tăut Ioan
ioan.taut@icas.ro
Șef Secția de Dezvoltare
IDTI ing. Chiș Mihai Constantin
mihai.chis@icas.ro
Contabilitate
Colesneac Irina-Raluca – Contabil șef
irina_raluca.colesneac@icas.ro
Achiziții
Bălăjan Laurențiu – Responsabil achiziții
laurentiu.balajan@icas.ro
Atelierul de Cercetare și Experimentare-Producție Cluj și I.F.N Cluj
Adresa
Str. Horea, nr. 65, ap. 4, Cluj-Napoca, județul Cluj
Telefon/Fax
0264-432554; 0264-591804
cluj@icas.ro
Contabilitate
Colesneac Irina-Raluca – Contabil șef
irina_raluca.colesneac@icas.ro
Achiziții
Seica Liana Corina – Responsabil achiziții
liana.seica@icas.ro
Baza Experimentală Lechința
Adresa
Lechința, nr. 352, jud. Bistrița – Năsăud
Telefon/Fax
0263-274266
lechinta@icas.ro
Inginer-Șef Bază Experimentală Lechința
Dr. ing. Șulea Constantin
constantin.sulea@icas.ro
Contabilitate
Moldovan Anca – Economist
anca.moldovan@icas.ro
Achiziții
Avram Cosmin – Responsabil achiziții
cosmin.avram@icas.ro