Forest Science for people and societal challenges The 90th “Marin Drăcea” INCDS Anniversary

Learn more

Exercițiu interinstituțional de intervenție în caz de incendiu forestier – Demăcușa, 26 iunie 2025

 

Pe data de 26 iunie 2025, în zona fondului forestier Demăcușa (comuna Moldovița), a avut loc un exercițiu amplu de simulare a intervenției în caz de incendiu forestier, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, în colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” – Stațiunea Câmpulung Moldovenesc, prin Baza Experimentală Tomnatic.
Din partea institutului, ducerea la bun sfârșit a activității și relaționarea cu celelalte structuri implicate s-au aflat sub coordonarea colegei noastre Ruxandra Postolache (Șef Serviciu SIPP), cu sprijinul unei echipe dedicate.
📍Gazda evenimentului a fost B.E. Tomnatic, iar implicarea domnului Cojocea Cristian – șeful stațiunii – și a domnului Sidor Cristian – director SCDEP Câmpulung Moldovenesc – a fost esențială pentru succesul activității. De asemenea, colegii Crăciunaș Alexandru, Balabasciuc Mihai (PSI) și Nimigean Ramona (SSM) au avut un rol cheie în organizarea și desfășurarea exercițiului în teren.

🔥 Scenariul:

Un incendiu de vegetație uscată izbucnit într-o zonă forestieră izolată, cauzat de un foc de tabără nesupravegheat, s-a extins rapid din cauza vântului și a uscăciunii accentuate. În paralel, au fost gestionate și alte situații speciale:
🔍 căutarea și salvarea unor turiști rătăciți;
💣 identificarea unui element de muniție neexplodat, descoperit de un detectorist amator.

🎯 Obiectivele exercițiului:

– testarea timpilor de răspuns și a rutelor de acces;
– coordonarea echipelor de intervenție terestre și aeriene;
– aplicarea protocoalelor de intervenție în situații multiple;
– evaluarea impactului asupra regenerărilor tinere și a habitatelor vulnerabile.
– transmiterea rapidă a datelor operaționale către centrul de comandă;

👥 Instituții și echipe participante:

-Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava (detașamentele Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Suceava, Rădăuți, Gura Humorului);
-Inspectoratul General de Aviație (elicopter pentru recunoaștere și stingere);
-Inspectoratul de Poliție Județean Suceava;
-Inspectoratul de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” Suceava;
-Serviciul Public Salvamont Suceava;
-Serviciul de Ambulanță Județean Suceava;
-Direcția Silvică Suceava;
-Comitetul Local pentru Situații de Urgență Moldovița;

Mulțumim tuturor partenerilor și instituțiilor implicate pentru profesionalismul, colaborarea și promptitudinea demonstrate. Astfel de exerciții consolidează capacitatea colectivă de răspuns și contribuie la protejarea pădurilor Bucovinei și a comunităților din jur împotriva riscurilor tot mai frecvente generate de schimbările climatice.

📸 Foto/Video: Andreea Ciocan, Stelian Bodnari, ISU Bucovina